Sunt recunoscătoare ca am avut șansa să am copilul aici pe toată perioada grădiniței. A început la 2 ani, adaptarea a fost una blândă, ghidată de oameni cu experiență, fermi și blânzi, am simțit in toate interacțiunile ca știu ce au de făcut.
Au știut mereu să atragă copiii către activități, îi ghidează in orice aspect al dezvoltării, dar ce mi s-a părut cel mai important, este respectul și dragostea pe care copiii din grupa și din grădiniță o au între ei și față de tot personalul. Am fost surprinsă de interacțiunea caldă dintre ei, de dorința de a mai rămâne când alergam orașul să o iau mai devreme.
Doamnele educatoare sunt minunate.
Promovează un stil de viață sănătos, mâncarea este gustoasă, doamna bucătăreasă gateste aproape mereu mai bine decât mine, acceptă și gătesc separat pentru diversele alergii. Fac mult sport, petrec mult timp în aer liber.
Ofera consiliere părinților, m-au ajutat în momentele de criză, colaborează cu o super doamnă psiholog.
Comunicarea este una foarte eficientă, inclusiv în momentele mai puțin plăcute, sunt transparenți și asumați.
Îi recomand cu mare incredere, îmi pare rău ca nu au și școală ca să rămână în continuare cu ei.